Asistam des la asemenea gesturi disperate si ne este foarte usor sa ne eliberam de orice sentiment de vinovatie aruncand toata responsabilitatea pe umerii mortului: el era problema, era nebun, era dezaxat, era un inadaptat.... refuzam parca cu inversunare sa acceptam realitatea, sa recunoastem ca disperarea acestor oameni este rodul societatii meschine si egoiste in care traim si in acest fel sa ne acceptam si partea noastra de vina, sa recunoastem ca prin nepasarea noastra, prin indiferenta si lipsa de implicare sociala ne facem partasi in constructia defectuoasa a acestei societati si implicit in suferinta semenilor nostri.
Intotdeauna am incercat sa inteleg cauzele care i-au impins pe unii spre acest gest, iar daca pana nu demult simteam compasiune si regrete pentru fiecare caz de tentativa de suicid pe care il intalneam in cale iata ca mi-a fost dat sa simt si sentimente de dispret si lehamite, nu mi-as fi imaginat vreodata ca un mare pungas, un hot si mincinos ordinar sa recurga la un asemenea gest atunci cand a fost demascat.... in fond in ce consta disperarea sa?
Era disperat ca i s-a distrus cariera politica, era disperat ca nu va mai putea da tunuri, nu va mai putea fura ca-n codru iar in aceste conditii considera ca viata nu-si mai avea rostul pentru el?
Sau poate era disperat ca va pierde respectul si admiratia oamenilor? Dar oare acest respect si admiratie nu trebuiau construite si castigate prin cinste si corectitudine?
Ce sens are sa ai parte de admiratia celorlalti daca de fapt aceasta admiratie este obtinuta prin minciuna si prefacatorie?
Ma simt nevoit sa dau si nume, este vorba, dupa cum probabil ati presupus deja, despre inculpatul Nastase Adrian cel care batjocorea cu seninatate un intreg popor mintindu-l cu zambetul pe buze cu cea mai ridicola fantasmagorie, povestea matusii Tamara si a mostenirii fabuloase pe care ea, sarmana, care traia dintr-o amarata de pensie si intr-un biet apartament, i-ar fi lasat-o lui.
In alta ordine de idei nu pot sa nu remarc solidaritatea cladita in jurul sau de catre unii politicieni, vorba ceea: "cine s-aseamana, s-aduna!" eu vad in reactiile lor doar efectul disperarii, teama ca ar putea urma si ei, spaima ca le va veni si lor randul sa fie demascati si sa dea socoteala pentru faptele for.... Eu daca, presupunand prin absurd, as fi politician as avea o reactie de aprobare a actului de justitie facut si as ura justitiei romane sa reuseasca sa depisteze si sa sanctioneze toate neregulile savarsite de catre politicienii hoti, sa reuseasca astfel sa curete clasa politica de coruptie, de lichele, de buruieni si astfel sa ramana doar cei cinstiti si corecti in politica si sa poata recastiga increderea si sperantele cetatenilor romani.
Dar interesant ca nu aud nici o astfel de opinie, nici un astfel de discurs din partea vreunui politician.... iar acest aspect as zice ca este extrem de ingrijorator...... oare chiar toti sunt corupti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu