Sinucigasul

M-am intrebat de multe ori oare cata disperare poate acumula cineva astfel incat sa nu mai poata suporta suferinta, cata durere poate exista in sufletul acelui om incat sa nu-si mai doreasca existenta, si mai ales cata indiferenta si nepasare exista in randul semenilor sai vizavi de suferinta sa....
Asistam des la asemenea gesturi disperate si ne este foarte usor sa ne eliberam de orice sentiment de vinovatie aruncand toata responsabilitatea pe umerii mortului: el era problema, era nebun, era dezaxat, era un inadaptat.... refuzam parca cu inversunare sa acceptam realitatea, sa recunoastem ca disperarea acestor oameni este rodul societatii meschine si egoiste in care traim si in acest fel sa ne acceptam si partea noastra de vina, sa recunoastem ca prin nepasarea noastra, prin indiferenta si lipsa de implicare sociala ne facem partasi in constructia defectuoasa a acestei societati si implicit in suferinta semenilor nostri.
Intotdeauna am incercat sa inteleg cauzele care i-au impins pe unii spre acest gest, iar daca pana nu demult simteam compasiune si regrete pentru fiecare caz de tentativa de suicid pe care il intalneam in cale iata ca mi-a fost dat sa simt si sentimente de dispret si lehamite, nu mi-as fi imaginat vreodata ca un mare pungas, un hot si mincinos ordinar sa recurga la un asemenea gest atunci cand a fost demascat.... in fond in ce consta disperarea sa?
Era disperat ca i s-a distrus cariera politica, era disperat ca nu va mai putea da tunuri, nu va mai putea fura ca-n codru iar in aceste conditii considera ca viata nu-si mai avea rostul pentru el?
Sau poate era disperat ca va pierde respectul si admiratia oamenilor? Dar oare acest respect si admiratie nu trebuiau construite si castigate prin cinste si corectitudine?
Ce sens are sa ai parte de admiratia celorlalti daca de fapt aceasta admiratie este obtinuta prin minciuna si prefacatorie?
Ma simt nevoit sa dau si nume, este vorba, dupa cum probabil ati presupus deja, despre inculpatul Nastase Adrian cel care batjocorea cu seninatate un intreg popor mintindu-l cu zambetul pe buze cu cea mai ridicola fantasmagorie, povestea matusii Tamara si a mostenirii fabuloase pe care ea, sarmana, care traia dintr-o amarata de pensie si intr-un biet apartament, i-ar fi lasat-o lui.
In alta ordine de idei nu pot sa nu remarc solidaritatea cladita in jurul sau de catre unii politicieni, vorba ceea: "cine s-aseamana, s-aduna!" eu vad in reactiile lor doar efectul disperarii, teama ca ar putea urma si ei, spaima ca le va veni si lor randul sa fie demascati si sa dea socoteala pentru faptele for....  Eu daca, presupunand prin absurd, as fi politician as avea o reactie de aprobare a actului de justitie facut si as ura justitiei romane sa reuseasca sa depisteze si sa sanctioneze toate neregulile savarsite de catre politicienii hoti, sa reuseasca astfel sa curete clasa politica de coruptie, de lichele, de buruieni si astfel sa ramana doar cei cinstiti si corecti in politica si sa poata recastiga increderea si sperantele cetatenilor romani.
Dar interesant ca nu aud nici o astfel de opinie, nici un astfel de discurs din partea vreunui politician.... iar acest aspect as zice ca este extrem de ingrijorator...... oare chiar toti sunt corupti?

Un preot injunghiat.....

Nu am mai scris de mult timp.... in dimineata asta insa un eveniment socant vuia pe toate canalele de stiri. Omul simplu, obisnuit se lamenta intrebandu-se nedumerit: "- oare cum a fost posibil sa faca asa ceva....?"
Am simtit imediat nevoia de a dezbate acest eveniment si tin sa mentionez dintru-nceput ca pe mine nu ma mai mira deloc astfel de evenimente. Toata existenta noastra este determinata de cauzalitate!
Evenimentele care se petrec in jurul nostru sunt doar efecte ale unor cauze! Cat timp ne vom limita sa constatam doar efectele ne vom lamenta fara rost, fara sens si fara finalitate. Putem intelege ce este cu adevarat important abia atunci cand ne vom stradui sa intelegem cauzele care au generat acele efecte, si atunci vom intelege ca sensul vietii noastre este de a creea acea lume in care elementele cauza-efect sa se imbine armonios, iar aceasta nu se poate concretiza decat intr-o lume a iubirii universale.
Societatea actuala este guvernata de principiile egoiste sustinute de sofisti inca din antichitate (Principiul fundamental al sofistilor era ca totul poate fi dovedit si in acelasi timp si respins ca neintemeiat si ca trebuie sa se traga din nebunia si prostia altora si din superioritatea proprie atitea foloase cate sunt posibile. Morala pe care acesti "negustori de intelepciune" o predicau poporului era tot asa de distrugatoare de inimi omenesti ca si politica lor pentru legi si pentru libertatea si fericirea genului uman.) biserica ar trebui sa reprezinte un bastion al iubirii, cel mai inflacarat sustinator al iubirii universale, dar in realitate aceasta este un reprezentatnt al capitalismului egoist si care isi foloseste enoriasii pe post de agenti comerciali, mercenari in lupta disperata pentru suprematie si acumulare de averi!
Asist cu uimire la situatii in care rude, frati de sange ajung sa se urasca si sa se dusmaneasca doar pentru simplul fapt ca celalalt nu accepta sa treaca la religia sustinuta de ei, privesc cu uimire la tot ce vad in jurul meu si constat cum fara pic de remuscare biserica incurajaza aceasta lupta calcand peste linistea si fericirea oamenilor, distrugand unitatea familiilor si totul pentru unicul scop de a-i mobiliza in lupta lor pentru suprematie si pentru acaparare de noi musterii (binenteles ca justificarea lor este alta, ei spun ca tot acest demers are rolul de a face cunoscut cuvantul lui dumnezeu).
Biserica creeaza astfel disensiune in societate.... si toate astea cu o nonsalanta de nedescris anumite actiuni chiar prezentandu-le in scrierile lor ca fiind pacate de netagaduit:
170. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă.
172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
iata cateva exemple din Filocalia.
Indoctrinarea oamenilor cu prostii si indobitocirea lor reprezinta CAUZA.... iar EFECTELE nu intarzie sa apara, o vorba spune asa: "cine seamana vant culege furtuna..." iata deci de ce nu ar trebui sa ne mai mire aceste gesturi disperate, asa cum nici atentatele teroriste generate impotriva marilor puteri care si-au cladit bunastarea pradand, jefuind si furand resursele altor popoare nu ar trebui sa ne socheze, totul este doar efectul luptei egoiste pentru parvenire.... este suficient sa ne deschidem ochii mintii, sa fim lucizi in gandire ca sa vedem cat rau face toata aceasta lupta egoista pentru binele propriu.
Socrate spunea: "Cunoaste-te pe tine insuti, ca sa devii asemenea zeilor"
El era convins ca  binele exista in sufletele noastre, ale tuturor, si ca doar prin cunoastere omul isi poate elibera sufletul si scoate la iveala binele din el:
"Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere."
"Caci a sti ce vrei, inseamna a cunoaste binele si a cauta sa-l realizezi. Realizarea binelui duce la fericirea personala si la propasirea comunitatii. Ignoranta este mama raului si a pacatului. Aceasta virtute, care este stiinta despre bine si adevar, consta in efortul omului de a se studia pe sine, spre a descoperi in propriul sau suflet ceea ce este, in insasi firea sa, valoare universala si eterna: BINELE

Binele deci consta intr-o continua cautare a binelui; la fel ADEVARUL. Cautarea neintrerupta a binelui si a adevarului da nastere comportamentelor juste si virtuoase. "Nimeni nu face raul in mod voit" - spune Socrate - ci din nestiinta: din faptul ca ignoreaza cautarea binelui si-a adevarului. Exista asadar la Socrate o legatura intima intre virtute, stiinta, bine si suflet; caci raspunsurile trebuie sa vina din suflet, si sa se traduca in actiuni etice si politice pozitive. Aceasta ii va procura omului fericirea sufleteasca - ce consta intr-o comportare moderata, corecta, dreapta, si in respectarea aproapelui, a legilor cetatii si a zeilor.
Ceea ce trebuie sa caute si sa descopere omul sunt in primul rand valorile etice si raporturile lor cu actul cunoasterii si cu societatea."
Pentru Socrate cunoasterea personala si cautarea neintrerupta a binelui reprezinta scopul nostru suprem in viata, si daca cineva considera ca nu acesta este il intreb totusi care alt scop considera el ca ar trebui sa ne calauzeasca existenta pe acest pamant?
Oameni buni, nu aveti nevoie de nimeni care sa va dicteze binele, el este chiar acolo in sufletul vostru al fiecaruia, dar pentru a reusi sa-l aduceti la suprafata trebuie sa isi cunoasca fiecare propriul suflet iar procesul de cunoastere nu poate sa inceapa decat daca ne raportam la principii corecte de viata, cat timp acceptam individualismul, lupta egoista pentru binele propriu ca fiind un principiu firesc care sa guverneze societatea nu avem sanse sa gasim macar calea spre propriul suflet.
Principiul de baza care poate declansa procesul de cunoastere este principiul iubirii universale, este constientizarea faptului ca tot ceea ce gandim si facem trebuie sa urmareasca realizarea binelui si fericirii tuturor, trebuie sa-i iubim pe ceilalti asa cum ne iubim pe noi insine si sa dorim fericirea celorlalti in aceiasi masura in care ne dorim propria fericire, abia daca reusim sa ne raportam la aceste principii intelegem cat de mult am gresit pana acum in perceptia noastra asupra vietii vazuta prin prisma individualismului si egoismului pe care am fost indoctrinati sa-l acceptam ca fiind firesc!